Cum ar fi dacă ai putea să Inovezi așa de bine de să transformi lumea din temelii?
Hai să vorbim despre lipsa inovației schimbătoare de lumi, elefantul din cameră plin de purici și îndrăzneala de a sări mai sus decât ni s-a spus că putem
Imaginează-ți asta: un borcan plin cu purici care pot sări 1 metru în înălțime
Când vine vorba despre inovația schimbătoare de lumi, există o „șmecherie”. Continuând paralela cu borcanul, deasupra lumii puricilor, e un capac uriaș. Generație după generație, puricii din borcan sar și se lovesc de un tavan invizibil. După ce derulăm înainte câteva vieți de purici, ceva interesant se întâmplă. Chiar dacă tavanul invizibil, capacul borcanului este îndepărtat, acrobații minusculi nu pot sări mai sus de bariera superioară invizibilă a borcanului. Au moștenit, practic, o limitare care în realitate nu mai există, dar care îi oprește să sară la adevăratul lor potențial. Și uite așa dispare inovația schimbătoare de lumi.
Sună cunoscut? Ar trebui, pentru că trăim în propria noastră versiune de borcan plin de purici limitați
Pentru o perioadă mult prea lungă de timp, sistemul nostru social și educațional ne-a aruncat în față un mare „NOPE” atunci când a venit vorba de ambițiile noastre de inovație schimbătoare de lumi. Ni s-a spus doar ce este posibil, practic, „realist”. Și exact ca puricii din borcan, am internalizat anumite limitări. Și nu doar că ne-am limitat, dar am și transmis mai departe moștenirea mediocrității.
„E un capac deasupra noastră. E imposibil să sărim deasupra lui. Am încercat, deci nu are niciun sens să mai încerci. Ai încredere în noi când îți spunem că nu se poate!”
Și totuși, dacă acel capac e doar o iluzie?
Dacă trăim, de fapt, într-o lume în care posibilitățile sunt „necăpăcite”, în special când vine vorba de tehnologie și inovație schimbătoare de lumi?
Adevărul e că așa e. Înotăm în potențial, ne scăldăm în oportunități la care predecesorii noștri nici nu au îndrăznit să viseze. Și totuși, în continuare sărim la aceeași înălțime de pe vremuri, suntem blocați în îmbunătățiri încremenite și inovații „călduțe”.
Cum ar fi dacă ai avea curaj să sari mai sus?
Cum ar fi dacă te-ai uita la capacul imaginar de deasupra ta și ai spune: „Neaah, sunt bine” și ai începe să te avânți în necunoscut?
Ce scriu acum nu este despre vise umede și povești nemuritoare. E despre recunoașterea faptului că barierele impuse de schimbarea lumii în care trăim sunt autoimpuse. E despre a înțelege că acel „capac” care ne ține în loc să sărim la 3 metri în teritorii necunoscute, de cele mai multe ori, nu e altceva decât o născocire a imaginației noastre colective… scuze, a educației.
Așa că îți lansez o provocare:
Uită-te cu foarte mare atenție la eforturile tale de a inova. Chiar încerci cu adevărat să depășești granițele sau pășești sub un tavan imaginar? Te mulțumești cu un „lasă că e bine și așa, e suficient de bun”, când ai putea să atingi acel: „ai de capul meu, noi suntem cei care au făcut asta?!”
Ține minte. Orice inovație schimbătoare de lumi a început cu cineva care s-a uitat la situație și a spus: „Putem face mai bine”. A început cu cineva care și-a dorit să sară mai sus decât i-a fost transmis limitativ de societate.
Iar tu ai potențialul să fii acel cineva. Ai abilitatea de a sparge în bucăți acel capac imaginar care te ține pe loc și să redefinești noi posibilități nebănuite în industria ta, în comunitatea ta, poate chiar în întreaga lume.
Deci, ce mai aștepți?
Comenteaza