Project Description

February 27, 2020

ÎȚI RECOMAND SĂ VEZI ȘI:

Învățătura eșecului vs. învățatul din greșeli

Mă lovesc destul de des de cursuri despre succes, despre motivarea personală pozitivă, de metode despre cum să „găsești puterea” de a te a aprecia pe tine însuți. Sunt evenimente interesante, ținute de oameni, majoritatea cinstiți și cu bune intenții.

Dacă ai participat la astfel de evenimente, există foarte mari șanse să nu fi funcționat, să nu fi avut vreun efect asupra ta. Și nu pentru că „NU CREZI”, nu pentru că ești prost, nu pentru că îți lipsește ceva. Cei mai mulți dintre noi nu suntem pregătiți  mental pentru… astfel de abordări importate ale succesului.

Deși am fost educați și „drogați” cu ideologii de genul „Locul 2 nu există!” sau „Dacă nu ești cel mai bun, ești un ratat!”, se pare, totuși, că nu suntem pregătiți să avem succes tocmai pentru că nu suntem pregătiți să ne cultivăm eșecurile. Adică, cum putem să avem succes când în 90% din cazuri trebuie să înțelegem că e nevoie de eșec?

De ce nu ne-au învățat profesorii sau părinții noștri acest lucru? Este o trăsătură culturală? A cui vină este? Nu știu. Nu pot să nu remarc faptul că am fost și suntem în continuare crescuți să ne măsurăm fericirea în funcție de succesul pe care îl avem în afaceri sau la serviciu.

Fii atent cum sună următoarea frază: „Nu am succes, dar sunt fericit!” Nu-i așa că pare un neadevăr? Fii serios, dom’le! Cum să fii fericit fără să ai bani, un salariu mare, mașină la scară și vacanțe în străinătate?

Este cu siguranță o problemă de raportare socială. Părinții noștri sunt convinși că ești un „pierde-vară” dacă nu ai un loc de muncă stabil. Verișorii tăi sunt convinși că antreprenoriatul tău este o fiță, o „ieșire dintr-un tipar” doar pentru a demonstra că ești diferit. Colegii tăi râd de tine când stai „ca fraieru’” peste program pentru că vrei să iasă treaba bine.

Nu cred în optimismul schimbării în bine, la grămadă. Nu cred că suntem mai speciali ca nație, în comparație cu alte popoare. Nu cred în colectivitatea noastră și că spiritul civic ca entitate socială ne va purifica, ne va îmbărbăta, ne va da curaj să fie mai bine. Nu sunt sub efectul niciunei revelații personale sau încercări de a mă scuza pentru eșecurile pe care încă le voi avea.

Și totuși… mi-aș dori să fi știut de la început că eșecurile sunt faine, că sunt înțelepte ca o palmă de părinte peste ceafă (fără să îți zguduie cerebelul).

Eșecurile sunt rahatul de vacă, balega din care răsar grâne, flori și viață.

Din nefericire, și acest aspect au uitat Unii să ni-l predea. Tocmai de aceea cred că ar trebui ținute cursuri nu de „Cum să ai succes”, ci seminarii de „Cum să îți iubești și să îți înțelegi Eșecul!”

În antreprenoriat, TOTUL se învârte în jurul capacității de a ști ce, unde, cum și când ai greșit ieri pentru a adapta, modifica și reface totul astăzi. Tocmai pentru că nu există garanții, ai nevoie să forțezi hazardul, să îți dezvolți simțul oportunității, fără a renunța la confortul metodelor sigure. În viață, cred că e la fel.

Deși nu sunt în totalitate adeptul filosofiei „Învățăm din greșeli”, trebuie să recunosc că unul din ingredientele performanței îl reprezintă frica de a nu repeta greșeli. Poate nici nu e frică, ci o stare de veghe. Când ai „păcătuit” o dată, acea acțiune îți devine atât de clară în minte încât te întrebi dacă nu ar fi bine să provoci și colegilor tăi anumite greșeli într-un spațiu „safe”, care să nu implice pierderi. Să experimenteze și ei „bucuria de a greși”.