Project Description

septembrie 3, 2019

Subscribe

ÎȚI RECOMAND SĂ VEZI ȘI:

Foarte mulți români îi privesc cu dispreț pe tinerii care azi se uită pe tabletă sau televizor la campionatele mondiale de e-sports sau sporturile electronice.

„Cum să te uiți la alți tineri care se joacă pe calculator? Ce treabă e aia?”

Păi, e simplu, nea’ Vasile! Tu cum te uiți la alți oameni care își dau sufletul pe terenul de fotbal?

Semnele sunt clare. Sporturile electronice sunt departe de a mai fi doar o toană a tineretului digital. Au devenit o industrie în sine.

Ca să înțelegi dimensiunea ideii să știi că fondul de premii al campionatelor de e-sports în SUA e comparabil cu bugetul NBA sau NFL, campionatul național de baschet și de fotbal american.

Jucătorii care joacă e-sports câștigă milioane de dolari la nivel individual și au sponsori nume grele, ca Intel sau RedBull. Au cantonamente, dau interviuri și sunt asaltați de fani ca niște adevărate vedete.

La ultimul campionat de Dota 2 s-au uitat peste 4 milioane de spectatori on-line. Și au participat vreo 50 de mii – fizic.

Practic, sporturile electronice umplu stadioane. Da, sună extrem de ciudat să se adune atâția oameni să vadă 10 tineri care se joacă, repet, „pe calculator”.

Vom ajunge la momentul în care copilul tău nu va dori să devină fotbalist ca Hagi, tenisman ca Halep sau gimnast ca Nadia. Va vrea să joace Fornite ca „Ninja”, Counter Strike ca „f0rest” sau StarCraft ca „Flash”.

Ai de ales să îi dai două după cap și să îi scoți fumurile digitale pe urechi (perfect inutil, după părerea mea) sau să îl sprijini și să înțelegi fenomenul.

Să faci sport e important. 

Trebuie să ne învățăm copiii că e nevoie să stea în natură, să facă mișcare.

Să nu fim ipocriți însă, ca atunci când zbierăm la copil că stă pe calculator în timp ce ne sare berea din mână în pauza de la meciul Dinamo – Steaua.

Ca să îți dau un mic detaliu ce poate să însemne partea asta cu „jucatul pe calculator”, cel mai bine plătit băiat din această industrie face 15 de milioane de dolari pe an și e urmărit de 10 milioane de oameni la fiecare episod pe care îl pune pe YouTube.

Cum sună asta?

Ar fi interesant, nu, să facă și copilul tău atâția bani din e-sports?