De câte ori, în viața noastră, am avut impresia clară că ceea ce facem este inutil? Nu doar impresia, ci convingerea că acel lucru pe care ne obligăm (noi sau societatea) să îl facem este atât de „fără rost”. Și tot de atâtea ori, în timp, viața ne-a convins că logica noastră de atunci nu are legătură cu ceea ce ne face bine până la urmă.

Se întâmplă mai ales în cazul lucrurilor în care rezultatele apar foarte încet din simplul motiv că nu există o altă cale. Mintea noastră nu poate accepta, mai ales în zilele noastre, acest neajuns. Rapiditatea lucrurilor „moderne”, ușurința cu care poți azi să comunici, să ții legătura cu oamenii, să cauți informația sau să o redai, ne-a alterat simțul real al dezvoltării noastre.

De la întrebări particulare de genul…

„În câte zile pot învăța o limbă străină?” Răspuns: în câteva mii.

„În câte ore pot învăța să cânt la vioară?” Răspuns: în câteva zeci de mii.

„În câte săptămâni pot să ajung la greutatea ideală?” Răspuns: în câteva sute.

… răspunsul ne enervează, ne frustrează. Chiar și după ce primim explicațiile logice, argumentate științific, tot suntem nemulțumiți. Aproape instinctual căutăm „scurtătura” – e imposibil să nu existe una. „Hai măi, ce supărare? Nu s-a inventat ceva metodă „minune”?” Ba da, din asta trăiesc cei mai mulți comercianți – din Soluții Minune. Ne mai mirăm că „acapolcea de la mora” se vinde în draci, că „Învață Engleza în 10 zile” e bestseller?

Nu  e vorba de produse în acest articol, ci de mentalitatea și atitudinea pe care le avem create și pe care le aplicăm și în alte zone mult mai importante ale vieții noastre.

Cum pot să am și eu succesul tău?

La prima vedere este o întrebare „frumoasă”, numai bună pentru o „motivare insipirațională”. La toate evenimentele care promovează astfel de discursuri, oamenii nu se duc să asculte și să se motiveze, ci să afle „Scurtăturile Vieții”. Hai să facem ca Bronson, ca Trump sau ca Grigore (?), să respectăm rețeta lor pentru a avea și noi succes. Care sunt șansele să ne lovim de aceleași ingrediente, de aceleași contexte și oameni care i-au influențat în cel mai banal și vital mod posibil? Nicio șansă.

Să nu  mă înțelegi greșit? Și mie îmi place să ascult asemenea povestiri. E foarte reconfortant să observi istoria succesului. Sunt conștient însă, dincolo de un pesimism sănătos, să privesc frumusețea poveștii și să sper că anumite experiențe mă vor întâlni și pe mine.

Răspunsul la întrebare

Nimeni nu mă poate contrazice că cel mai bun răspuns, cel „mai adevărat” răspuns este: „Cu răbdare!”

Toți ne supărăm, chiar și tu, chiar și eu, când primim acest răspuns. E un răspuns de „oameni bătrâni”, un răspuns învechit care nu are cum să fie valabil azi – în era „iubirilor arhivate”.

Nu mai cumpărăm Răbdare, nu mai credem în Răbdare. Toți cei care ne hrăneau cu Răbdare, nu o mai culeg de pe câmpurile învățării și deci e vina lor. De fapt, e vina noastră că nu mai putem s-o băgăm în minte. Parcă ar fi ceva ulei de pește la fel de amar precum temele ce le aveam de făcut duminica.

Cine naiba e responsabil cu branding-ul Răbdării? Unde ești, mă? Să vii să te trag de urechi!
De ce nu există campanii de promovare a Răbdării? Lasă-mă cu CSR-ul? De asta am eu nevoie acum? De ce nu își dau seama Guvernele că e criză de răbdare și nu de bani? De ce nu se vinde Răbdarea la kilogram? De ce nu importăm Răbdare, dacă nu mai avem?

Nu știu!

Dacă am avea Răbdare, dacă nu ne-am aștepta la rezultate atît de rapide, cred că am fi mai liniștiți, mai împăcați cu noi înșine. Problema este că pentru a avea din nou Răbdare, să lăsăm lucrurile să se întâmple, trebuie să reînvățăm să „fabricăm” Răbdare. Iar pentru asta e nevoie de… Răbdare.

Fiți creativi, în fiecare zi!

 

Photo: Life triumphs against all ods by Stockfresh