Pe scurt înseamnă să te scuturi de costum şi să mai încerci din când în când şi nişte pantofi sport, o cămaşă cu picăţele şi… o gură de apă plată.
Înainte să vorbim de branding trebuie să existe marketing. Între aceste două există o relaţie foarte strânsă pe care mai toţi o propovăduiesc.

De fapt trebuia să încep altfel.

Nici o companie “normală” la cap nu poate să se dezvolte fără o strategie de branding. La noi însă, toţi cred că fără marketing nu poţi exista. Ceea ce e adevărat. Nu vreau să spun că brandingul este mai şmecher sau mai deştept. Nici măcar nu e vorba de aşa ceva. Brandingul e o evoluţie. De la a mânca cu mâna la a folosi furculiţa, de la a umbla în opinci la a avea încălţăminte confortabilă ergonomică.

Marketingul face compania să existe.
Brandingul face compania să evolueze. Înspre ce? Fiecare cu şapca lui.

Apropos de branding.
Citeam recent un articol în care autorul făcea următoarea afirmaţie: “am investit intr-un pachet de branding”. Din păcate e ca şi cum ai spune ca ai cumpărat o galeată de gaz de la Electrica.
Brandingul nu îl fac eu, ca şi agenţie. Îl facem împreună. Fără implicarea clientului în foarte multe schimbări interne şi fără aportul lui la investiţia promovării mesajelor de comunicare nu vorbim de branding decât în momentul în care plopul face kiwi.

De fapt, şi termenul “facem branding” nu e corect. Facem strategii de branding cred că e mai corect. Implementăm acţiuni de branding. Dar de “făcut”… nu prea e cazul. O agenţie de branding sau de publicitate, cum doriţi, trebuie să fie măcar de 5 ani pe piaţă ca să poată spune că a “făcut” un brand. Respectiv, că a participat la consolidarea unui brand. Pentru că de atât ai nevoie ca să găseşti un client la care să îi începi un astfel de proiect.

Domnul sau doamna de mai sus făcea confuzie între identitate vizuală corporatistă şi identitatea de brand. Şi pentru că sună mai pompos “Dom’le îţi fac un brand şi nu un logo, că noi suntem mai şmecheri” a folosit o astfel de sintagmă. Aşadar, identitatea vizuală e treaba aceea cu logo, design de corporaţie, design de colaterale, de “stationaries”, iar identitatea de brand e cu totul altceva… nici măcar nu e vizuală. În cel mai bun caz e un cuvânt, o afirmaţie sau o emoţie.

Revenind şi la marketing.

Există un stadiu în acest domeniu, pe care l-am remarcat cu plăcere şi cu oarecare ciudă în care companiile nu au nici un chef de branding dar care simt că nu e suficient marketingul. L-am numit “marketing multimplicar”. Probabil că există un termen ştiinţific prin cine ştie ce manuale dar eu nu am găsit şi deci am inventat un termen care mi se pare relevant.
Marketingul în general se reduce (“bagatelizând” evident) la: broşuri, prezentări PowerPoint, fluturaşi, site, cărţi de vizită, un banner, o macheta de presă, o măslină la un eveniment, o etichetă şi multe altele. Fiţi convinşi.
Marketingul “multimplicar” completează toate cele de mai sus cu lucruri mai interesante inclusiv pentru manager (care altfel ar muri de plictiseală): un microsite, o sponsorizare deşteaptă, un networking superficial de companie, un mic blog, un studiu de piaţă micuţ, plus acea intercalare cu celelalte departamente (vă povesteam într-o altă postare).

Plăcerea remarcării acestui stadiu de pseudo branding este că tot e ceva. Chiar daca nu beneficiază de vreun suport specializat, compania dă semne de evoluţie. Mai avem şi noi membri în familie care desfac tot televizorul şi îşi bagă şurubelniţa peste tot deşi habar nu au ce fac. Dar… există şi situatii în care repară televizorul. Nu trebuie să fii electrician să schimbi un bec, nici tâmplar să baţi un cui în perete; nu e însă indicat să instalezi o priză cu împământare sau să îţi repari singur calculatorul.

Aşa şi cu marketingul “multimplicar”. Se implică în multe, pe mai multe nivele dar… e bine că se implică.

Îmi este ciudă că există astfel de abordări ale brandingului pentru că, defapt sunt o amânare inutilă a inevitabilului. Procesul de branding trebuie să existe chiar şi acolo unde impresia e că există o nevoie limitată de marketing şi atât. Firmele de construcţii de exemplu. Asta cred. Companiile de servicii financiare, asigurări, contabili. Există companii care cred că e deajuns să te recomande talentul şi faptul că faci lucruri de calitate.

Ce « client care » ? Ce mesaje de comunicare ? Ce PR ?

Adevărul este că toate sună pompos. Şi Brandingul şi Corporate Social Responsability şi altele, dar de fapt totul e foarte simplu. Totul ţine de bun simţ şi logică. Aşa îmi place să cred şi, sincer, aşa cred că şi este.

Un contabil, îşi sună clientul lunea să îl intrebe dacă totul e ok? Un nene din acela care instalează calculatoare în cartier, sună după o săptămână să îşi întrebe clientul dacă totul e ok? “Bună ziua, v-am instalat Windows-ul săptămâna trecută, funcţionează? Aveţi ceva probleme? Aţi uitat să îmi spuneţi să vă mai instalez ceva?” Care firmă de asigurare îmi trimite felicitare de ziua mea? Care frizerie îmi cere să completez un chestionar de satisfacţie?

Păi nu e simplu?

Fiţi creativi, în fiecare zi!