Nu îți ascund că îmi place Master Chef. Au vorbit foarte mulți despre succesul PROtv în a importa concepte. Eu vreau să discut cu tine despre motivul „impertineței” celor din juriu.

Am citit pe câteva bloguri nemulțumirea multor persoane legată de faptul că juriul se comportă uneori extrem de nepoliticos, de urât și agresiv. Zâmbesc cu foarte mult drag. Crede-mă, aia nu e nimic (LM-iștii vechi știu ce zic – un fel de sectă din care fac parte).

Nu am fost niciodată într-o bucătărie de restaurant condusă de un chef. Nu am avut ocazia și sunt convins că, în viața asta, voi avea plăcerea de a experimenta atmosfera din acel univers măcar de la nivelul unui simplu spectator. Cred cu tărie în două lucruri – în eficiența și exactitatea pe care toți membrii acelei echipe trebuie să le îndeplinească unitar ca și ansamblu uman. Eficiența și exactitatea asta, luând în considerare factorul timp, nu se poate obține decât cu disciplină. Îți promit asta! Sunt sigur că știi sintagma „Într-o bucătărie nu poate exista decât un singur chef”. Este o sintagmă drăguță care e defapt o concluzie la a 3-a mână. Cine a lucrat în echipe ce trebuie să livreze rezultate într-un mod rapid și excepțional știe prea bine că acest lucru este un ingredient și nu o concluzie. Toți care participă la Master Chef se adresează celor trei cu apelativul „chef” – este un grad câștigat, nu fabricat, nu obținut cu diplomă sau în urma unui curs. Nu contează vârsta, nu contează că e mai tânăr chef-ul decât tine. Așa se vorbește într-o bucătărie – „Da, Chef!” și „Am înțeles Chef”. Așa se vorbește în orice echipă  în care liderul răspunde de orice iese pe ușa „bucătăriei LUI”. Că e vorba de teamleader-ul unei echipe de vânzări, ca e vorba de CEO-ul unei companii NU AI VOIE SĂ COMENTEZI. Vorba lui Adi Popa, bunul meu prieten, când e război nu avem timp de democrație. Trebuie să rezolvăm multe lucruri rapid? Singura soluție este ca echipa să își asculte generalul. Dacă mă întrebi ”Dar dacă generalul greșește?” am să îți răspund „Ce bine ne va fi când vei ajunge tu general!”.

Nimeni nu contestă puterea colaborării, a liberei exprimări sau a schimbului de idei. În partea de realizare a strategiei e minunat să existe. În momentul în care ne-am apucat de execuție poate că ar bine să înțelegem și să respectăm responsabilitatea celui care ne conduce. În bucătărie, lucrurile sunt simple, nu faci ce zice chef-ul pleci, ai atitudini sau păreri pleci, dai ochii peste cap pleci, sufli a „smardoială” pleci. Stai dom’le! Păi nu am niciun drept? Ba da, când va fi bucătăria ta. Te rog să înțelegi nu e vorba de propovăduirea tiraniei din cadrul unei corporații. Într-o bucătărie ASTA se întâmplă. În foarte multe companii asta se întâmplă. Nu înțeleg de ce ai crede că e altfel. E firma lui Emil? Păi, te rog să mă ierți, se face cum zice el. Ai de ales să rămâi sau să pleci dacă nu îți convine.

Mi se pare normal să fii revoltat(ă). Să pui pe masă argumente de genul „suntem în secolul 21, nu mai suntem în feudalism”. Crede-mă că îți dau dreptate. Știu ce zici!
Știu că mulți șefi sunt proști, mulți patroni sunt incompetenți și nu au nici măcar liceul. Nu pot să îți spun decât că și tu poți deveni „general” în propria ta bucătărie. Diferența dintre tine și orice alt antreprenor care poate să dea afară pe cineva fără nicio explicație (dar cu motiv) este că el are firmă și tu nu ai. Fă-ți firmă. Mă crezi când îți spun că și tu vei tăia și spînzura pe toți cei care nu vor face ce le spui? Îți garantez. Și nu e o amenințare, e doar o situație logică, nu crezi?

Știi care este paradoxul și mai „urât”? Nu poți să ajuți o persoană să evolueze rapid decât dacă ești extrem de brutal cu greșelile pe care le face, super exigent, tăios și fără niciun pic de milă. Nu e așa că, acum, după câțiva ani de la terminarea liceului, cel mai drag îți este cel mai sever profesor? Cel care te-a făcut să mănânci materia lui pe pâine? De ce oare? Pentru că din „cauza” lui ai rămas cu ceva. Ai avut respect pentru el pentru că era foarte bun în ceea ce făcea, pentru că îți era rușine (și nu frică) să nu înveți. Da, profesorul acela mai și zbiera, mai și arunca cu manualul după tine. Și totuși pe el îl cauți de fiecare dată când îți vizitezi liceul. Să îi mulțumești și să îi săruți mâna.

La fel e și în viața reală. Mai ales în vremurile când sub umbrela comodității ne este mult mai ușor să nu vedem greșelile și incompetențele noastre. Mai bine, nu-i așa, să dăm vina pe compania de rahat la care suntem angajați, pe cât de prost e șeful și cât de privați de drepturi suntem. Un trainer (Romeo) spunea odată, la un seminar, că doar cei care știu că sunt incompetenți rămân angajați în companiile pe care le urăsc. Oamenii buni întotdeauna se angajează și găsesc locurile de muncă perfecte. Avea dreptate.

 

Fiți creativi, în fiecare zi!

 

Foto: allinaknightswork.blogspot.com