Definiție „HATER”: persoană care își exprimă intens sentimentele de ură sau ciudă, atunci când motivele par fără temei și fără un scop practic bine definit.
Toți avem sămânță de Hater în noi. În anumite privințe avem mereu tendința să fim „hateri”, să verbalizăm gălăcios și negativ nemulțumirea noastră despre orice, fie el brand sau non-brand. Pentru majoritatea este un drept de exprimare, un drept de a transmite că „nu îmi place ce comunici” – aceștia sunt Haterii Necesari. Pentru ceilalți, asta este o meserie și o actiune inutilă.
De ce devenim Hateri?
Eu cred că este în natura noastră. Toți suntem hateri dintr-un anumit punct de vedere. Tuturor ne place să vorbim de rău pe cineva sau despre ceva. De fapt prima ce duce spre transformarea într-un Hater este bârfa. Asta nu înseamnă că nu trebuie să fii împotriva cuiva, să fii contra. E foarte bine să nu îți placă ceva și să o spui răspicat. Mai ales acum, când avem atâtea mijloace la îndemână. ACEST aspect al Consumatorului reprezintă PUTEREA sa. Spune ce nu îți place și spune-o răspicat! Fă-o însă astfel încât să oferi o cale și de răspuns și, dacă se poate, să oferi indicii privind sursa nemulțumirii tale!
Sunt cazuri în care nu poți să ai o argumentare. Așa sunt suporterii unei echipe sportive, așa sunt membrii unor grupuri politice sau pur și simplu „găști”. Nu am cum să îți spun de ce nu îmi place de tine pentru că așa e contextual. Eu sunt de aici, tu ești de acolo. Trebuie să ne urâm? Nu, dar e uman să fim răutăcioși.
Diferența majoră dintre Haterii Profesioniști și cei care își expun o părere împotriva unei idei sau produs constă în ARGUMENTARE. Haterii Profesioniști (cei inutili) sunt cei care își ascund identitatea, poartă măști, aruncă cu piatra și fug. Internetul a dat posibilitatea acestor persoane să își exprime părerea, chiar și fără argumente și să nu le poți răspunde, ca și companie.
Haterii inutili
Pot deveni utili dacă poți intra în dialog cu ei. Dacă ai răbdare să spargi agresivitatea lor extremă poate reușești să îți însușești anumite cauze și să le transformi strategic în schimbări pozitive la tine în ogradă. Din păcate contactul cu astfel de oameni este extrem de dificil și cel mai bine este să îi eviți și să nu îi bagi în seamă atâta timp cât nu îți cer, biblic, să întorci obrazul.
Haterii necesari
Toți avem nevoie de anti-fani. E foarte important ca ei să existe chiar și dacă vrei să îi privești ca Non-clienți convinși. Ei te țin în priză. Îți aduc aminte că nu ești atotputernic și că trebuie să muncești mai mult, să ai un produs și mai bun astfel în cât până și haterii să te cumpere.
Eu mânânc doar Eugenia. Nu mă înțelegi! DOAR EUGENIA. În momentul în care Cremita vine la mine, prin televizor, și îmi spune subtil că e mai bună ca Eugenia, mă enervez. Adică cum? Îmi jignește asta inteligența? Cum își permite să îmi spună că decizia mea nu e cea mai bună!
Acesta este momentul de hater. Nimănui nu îi place să fie contrazis indiferent de domeniu. Momentul de hater îl poți îmbunătăți cu utilitate reciprocă. Dacă nu ai curiozitate să ÎNCERCI un alt produs nu îl încerca! Dacă cineva are vreo urmă de îndoială vis-a-vis de calitate, de faptul că se poate mai bine, atunci oricum acel cineva va încerca ceva nou. Și acest lucru poate deveni un sport național dar asta este o altă poveste.
Haterii cei mai prețioși însă sunt CLIENȚII nemulțumiți. Cei care la un moment dat au fost clienți cu adevărat și cărora le-ai înșelat așteptările (ai schimbat rețeta, ai crescut nejustificat prețul, etc.). Pe aceștia trebuie să îi iei în brațe, să afli cu ce le-ai greșit și să le ceri iertare dacă într-adevăr au dreptate.
Fiți calmi, cât mai mult posibil!
Comenteaza