Îi datorez acest blog fratelui meu pentru că m-a îndemnat să scriu și mai ales, să continui să scriu. Mi-a făcut un mare bine. Mulțumesc. Mi-am făcut un mare bine. Nu îmi mulțumesc, căci e treaba mea doar.

Despre viața mea de zi cu zi, cât mai puțin

Mi-am spus de foarte multe ori că nu-mi voi face un blog doar pentru a avea un fel de jurnal al vieții mele personale sau profesionale. Dacă mi-ai citit articolele, vei vedea că vorbesc foarte puțin, înspre deloc, despre familia mea, câinele meu sau mâncărurile mele preferate. Cu atât mai puțin despre proiectele agenției mele, Creatica. Dacă stau să mă gândesc bine cred că este pentru prima dată când pomenesc de ea pe acest blog.

Despre Viața mea, în fiecare zi

Și totuși scriu despre o altfel de Viață, de care sunt îndrăgostit și pe care am îmbrățișat-o ca pe o religie. Îmi place atât de mult ce fac încât nu pot decât să mă bucur de faptul că prin acest blog am descoperit, după aproape 10 ani, o nouă latură a domeniului în care m-am „scăldat” în toți acești ani – partea de coaching, de training și de consultanță privată (în afara serviciilor de agenție). O dată în plus meseria mea mi-a confirmat că sunt împlinit profesional. Am multe neîmpliniri, dar măcar la nivel sentimental și profesional sunt brici. Ce își mai poate dori cineva? Foarte multe. Simt și, din fericire nu greșesc, că mă aflu la începutul unei Călătorii pe care am planificat-o fără să știu în ultimii 5 ani. Nu știu când va începe sau dacă a început deja (poate odată cu acest blog), dar știu că pentru asta am fost „plămădit”.

Nu sunt cel mai mare Expert. Mai am de învățat. Am de experimentat. Am de corectat. Experții au diplome de doctori, au o altfel de notorietate. Poate a mea acum se construiește – notorietatea, nu diploma.

Nu sunt „de succes”. Știu că sunt un Ratat la nivel antreprenorial. Asta nu înseamnă că nu am ce să te învăț. Eticheta mea de Ratat nu are legătură cu performanțele mele profesionale. Am scris un articol despre asta acum mai mult timp. Din fericire doar eu îmi pot spune că sunt un Ratat pentru că doar eu știu unde Nu am ajuns. În rest, nimeni nu are niciun argument. Poate că e o nemulțumire proprie pentru că nu am reușit să câștig deja un Clio, mai ales că știu că pot (alții poate nu știu dar asta nu cred că e important). Poate e o frustare ascunsă pentru că nu am deschis Academia de Publicitate la care visez de câțiva ani.
Poate că TOT ce nu am realizat înseamnă BUCURIA de a le face în alte vremuri, cele de acum, cele viitoare.

Lumina din debaraua mea de cunoștințe

Nu am stat niciodată, până să am acest blog, să mă gândesc cum aș scrie, cum aș explica „Ce înseamnă marketing-ul?”, de exemplu. Se întâmplă la fel pentru orice om care își știe meseria. Pune un strungar să îți scrie cum se face un șurub. Pune un medic să îți explice în scris cum se face o operație de apendicită. Nu e ușor. Nu zic că e greu. Este o provocare foarte interesantă să scrii despre lucruri care le știi dar pe care nu ai avut niciodată timp să le „verbalizezi”. Dă-mi 10.000 de euro și îți fac 25.000, prin marketing. Ce vrei mai mult? Ah. Vrei să știi de ce fac ce fac, care sunt motivele, cum estimez rezultatele, cum mă feresc de probleme și de ce nu am făcut 35.000?

Tot prin acest blog mi-am concretizat gânduri pe care le am de ani de zile, previziuni și profeții pe care nu am avut niciodată „timp” să le aștern undeva, la vedere. Am făcut lumină în Debaraua mea de cunoștințe de unde îmi luam Ingredientele necesare rezolvării problemelor, aproape cu ochii închiși. Prin acest blog, am luat fiecare borcan din Debara și am reanalizat geneza fiecăruia. Repet, am reînvățat foarte multe lucruri.

Acest instrument on-line mi-a permis să fac cunoștință cu tine, să mă simt util și apreciat. Toți suntem flămânzi după apreciere. Am învățat foarte multe de la tine, de la toți cititorii mei, care mi-au făcut onoarea să interacționeze cu mine – și din laudele și din criticile tale.  Sper și tu să fii învățat ceva de la mine.

Să ne fie de bine!

Să dea Doamne-Doamne să am puterea să scriu în continuare, să fiți cât mai mulți cei care mă citiți și să învățăm împreună și mai multe lucruri!

Fiți creativi, în fiecare zi!

 

Foto: gastronomydomine.com