Sunt foarte multe produse autohtone sau de import care nu beneficiază de onoarea unei expuneri de media, nu sunt răsfățate cu steroizi de notorietate. Și tot aceste produse se descurcă minunat pe rafturile centrelor comerciale fără să aibă în spate branding, strategii, agenții. Pur și simplu sunt produse care plac consumatorilor iar aceștia nu încetează să le cumpere.
Am fost mereu fascinat de această luptă surdă, cu reguli pe care nu le vei găsi în manualele de marketing sau de vânzări, a produselor Zero Brand care se află pe rafturile de la Cora sau Kaufland. Mi s-a întâmplat chiar recent să mă îndrăgostesc și eu de un asemenea produs. Am fost la niște prieteni acasă, iar aceștia „se delectau” cu un energizant pe nume Crazy Wolf. Cu un design de tot rahatul dar memorabil – negru cu verde. Ți se lipește de minte și nu din cauza esteticului ci din cauza „palmei cromatice”. Gustul însă e chiar plăcut. „Ce vă apucă? De ce beți porcăria asta?” i-am întrebat înainte să gust. „Fiindcă ne place, nu are aroma aia de energizant și are un gust foarte proaspăt.” Așa și era. Mi-au zis că l-au cumpărat de la Kaufland și în weekend am dat și eu pe acolo pentru cumpărături. La raionul de energizante, doi tineri tocmai înșfăcau un bax de Crazy Wolf în timp ce, un angajat al magazinului, tocmai reumplea raftul. Omul mi-a spus că, Crazy Wolf, bate la fundul gol vânzările brandurilor „shmekere” pe care le vedem toată ziua la televizior.
Mi-am luat și eu un bax și cred că am devenit un consumator loial. Apoi am aflat că și Liviu e fan! Deci… e contagios.
Vă scriam un articol, mai demult, despre cine nu are nevoie de marketing și de publicitate. Ei bine, aceste produse se numără printre ele.
Asta nu înseamnă că și tu poți avea parte de un asemenea context, de „Lup Nebun”. Justificarea succesului e simplă, dar foarte interesantă.
Argumentul preț
Pentru că cei de la Kaufland nu îl promovează, nu investesc în marketing, în branding, pentru că discută direct cu un producător, fără intermediari și la volume mari, își permit să dea produsul la un preț foarte mic de raft.
Argumentul canalului de vânzare
E foarte important ca produsul să existe la raft. Kaufland are profit mai mare la aceste produse proprii decât la cele pe care le „intermediază”. Crazy Wolf e de-al casei și deci nu lipsește „de pe raft”. E acolo și acest lucru contează pentru că lumea inevitabil se lovește de el la un moment dat.
Argumentul calității
Dacă ai primele două argumente, în mod normal, câștigi o “primă cumpărare” – convingi ușor omul să te încerce. Pentru că energizantul Crazy Wolf e un produs bun, pe lângă că e ieftin și că știi unde îl găsești, creează și loialitate, alimentează repetiția cumpărării.
Partea proastă a unui astfel de context este condamnarea produsului. Faptul că nu își va depăși niciodată condiția de „produs de Kaufland”. Nu știu să existe vreun produs de-al Kaufland-ului pe care acesta să îl “exporte” în lume și să îi dea frâu liber să “urle” la o cotă de piață adevărată.
Crazy Wolf e manelistul energizantelor fiindcă e popular și pentru că are succes indiferent ce cred alții despre produsele „Zero Brand”. Deci cine bea Crazy Wolf nu e manelist, da?
Fiți creativi, în fiecare zi!
Comenteaza