Am văzut recent o reclamă la Sandero.
28 de secunde de « slice of life » si două propoziții la final.

Uitati-vă și voi :



Suntem într-o zi de vineri, bănuiesc (nu știu de ce), undeva pe la ora 19.
Există 2 personaje : Burlacul și Posibulul Căsătorit.

Burlacul are 27 de ani și, călare pe Sandero-ul lui, parcat exact lângă cel al Posibulului Căsătorit, pleacă la un chef în aer liber. Posibilul Căsătorit rămâne în fața blocului și își spală (ilegal) mașina și deci nu se distrează.

Primul dansează cu o doamnă. Cel de-al doilea dansează cu o cârpă.

Posibilele învățături sunt evidente :

  1. « Fraierii » fără Sandero nu se distrează.
  2. Sandero rămâne curată mai mult timp decât Audi (Posibilul Căsătorit își spală Audi-ul din ‘96).
  3. Sandero e atât de ieftin încât îți rămân bani și de spălătorie.

Nu îmi prea place castingul . Tipul care conduce Sandero nu are nimic… special. Am mai spus – în acest moment sunt « îndrăgostit » de personajul Viorel de la Cremita.

Paralela « cu Sandero » / « fără Sandero » mi se pare distorsionată de lipsa totală de argumente. De ce cu Sandero « trăiesc » mai cu spor viața? Care e promisiunea de vânzare? Prețul e ok – « de la 4600 de euro »  dar nu atât de UAU. Cu toții știm că 4600 de euro e de fapt 6500 de euro sau mai mult.

În final, există o deraiere de la paralelă. Omul cu Audi finalizează spălatul mașinii pe seară.  Omul cu Sandero este afișat ca ipostază finală în timp ce își bea cafeluța (din cești de cafea de porțelan) pe munte, deci este deja dimineață.

De unde știm noi că omul cu Audi nu s-a dus peste noapte la un chef monstru, mai montru decât cel al Sanderistului ?

Să nu îmi ziceți că Audi a fost spălată toată noaptea! Într-adevăr, când Posibilul Căsătorit (cu mașina lui) termină procesul de spălare, în cartier nu este NICIO lumină aprinsă  în vreun apartament. Dar totuși s-ar putea să fie o problemă de locație de filmare.

Și de unde aveau ăia cești de porțelan pe vârf de munte ?

Poate că erau lângă o cafenea. Și atunci de ce nu stau și ei la masă ca toți oamenii ?