Eu sunt.
S-au împlinit anul acesta 6 ani de când m-am autointitulat cu această denumire de Codul Ocupațiilor din România. Nu m-a promovat nimeni pentru că, în fiecare agenție în care am activat, am fost și “patron”. Sunt foarte multe agentii în România. De ordinul miilor. Din toate acestea 95% sunt asemenea mie: niște nimeni.
Vor urma încă alte mii în viitor și vom îngroșa împreună rândurile „Clubului Celor care ne antrenăm pentru publicitate”. În toți acești ani asta am făcut. Am muncit pentru zeci de clienți și mi-au trecut prin mână milioane de euro în bugete administrate. Mă uit în jurul meu acum și nu văd nici un rezultat. Cred că asta e sintagma cea mai potrivită pentru ce am făcut atâta timp: m-am antrenat.

Am muncit, am alergat, am respectat toate „normele”, am făcut ceea ce am putut eu mai bine. Mi-am scos baremele. Pentru așa ceva nu se dau premii.

M-am înscris la toate competițiile de specialitate, am participat la Selecții, am alergat de unul singur sau cu alții. Am construit piste, am dat cu var, am udat gazonul. Nici pentru asta nu se dau premii.

Nu cred că pot să fiu mai antrenat de atât.
Atât de mult m-am antrenat încât am îmbătrânit. Acum nu mă mai bagă nimeni pe teren să dau un gol. „Unde ai fost toți anii aștia? Ce ai făcut?”. Păi am stat pe bancă idiotule. Nu m-ai văzut?

Sunt eu, ăla care nu am știut să te pup în cur deși aș fi vrut să mă fi învățat cineva.

Sunt eu, ăla care nu știe pe nimeni la tine în firmă.

Sunt eu, ăla care am soluții geniale pentru tine dar nu am recomandări de la niciun prieten de-al tău.

Sunt eu, ăla care știu să lucrez pe bani puțini dar nu suficienți de puțini pentru buzunarul tău de marketing croit exact cât să îți cumperi un parizer.

Sunt eu, ăla care pot să îți lucrez de pe o zi pe alta pentru că ceasul tău nu știe decât „acum” și „mâine”.

Sunt eu, ăla care nu ți-am dat cadouri și bani. Îmi pare rău și acum, dar salariile oamenilor mei au fost mai importante. Știi, eu nu am întârziat, de rușine, niciodată salariile. Îmi pare rău că nu am văzut adevărata investiție rentabilă.

Sunt eu, hai mă, nu mă știi? Sunt un nimeni.

Și tu? Tu cine ești?

Tu ești clientul care are cifra de afaceri mare și sute de angajați, nu-i așa? Tu ești omul de succes care taie, spânzură și știe tot, mai bine decât oricine, mai ales pe marketing și pe publicitate. Îmi cer scuze, nu te-am recunoscut. Pentru mine toți arătați la fel. Sunteți CA CHINEZII. Vă recunoașteți doar voi între voi.

Ce mai face doamna aceea cu care te sfătuiai? Consiliera ta? Cum o cheamă? Aia care avea un soț care avea tot o agenție. Foarte simpatică! Duduia, măi, care zâmbea cu dinții larg la vedere pe care scriau „Voi ce dracu căutați aici, unde Eu sug… sânge?”

Am auzit că și acum îți merge tot așa: puțin, câte puțin. Vânzări „așa și așa”. Nu ai ce face? Așa e viața, rea. Oamenii sunt răi. Nu cumpără! Știu. La câți bani ai băgat în „imagine” și eu mă așteptam să fie mult mai bine. Să ai vânzări suficiente, să nu ai acum probleme cu salariile. Dar… așa e! Oamenii sunt răi. Guvernul nu ne sprijină!

Hai ca te las! Trebuie sa faci un pitch, știu. Mi-a spus specialistul tău de marketing! Cinșpe’ agenții vin de data asta? Dar ce s-a întâmplat? Data trecută au fost mai multe. Nu, eu nu pot să vin sunt ocupat. Agenția noastră face nimic acum. Și face foarte bine.

Sunt fericit așa! Ratat.