Așa cum spuneam și ieri, din păcate, nu există decât un singur context în care putem să batem mitul „Prețului cel mai mic”: Consumatorul să spună „Stop joc!”.

Dar de ce să nu mai fie „Prețul cel mai mic”? Nu plătim și așa cel mai mult (din Europa) la anumite produse (benzină, alimente, haine, etc.)?

Dușmanul rămâne „Prețul cel mai mic”, în ciuda acestui argument. Repet, consumatorul final se lovește oricum de prețuri mai mari decât poate duce (cu salariile actuale). Prețul final care ajunge la mine și la tine este dat de niște furăciuni, de niște înțelegeri la nivel de comercianți, de intermediarii fără de care nu se poate (vezi situația de ieri 25.02.2012 – cu controalele din piețele de legume).

Această boală lovește în special în partea de servicii, de intermedieri și în partea de producător sau importator de produse.

Prețul nu trebuie să fie cel mai mic, ci trebuie să fie CEL CORECT.

Orice produs pe care eu îl produc, trebuie să fie vândut cu un adaos corect. Altfel nu există bani nici de salarii pentru proprii noștri angajați, nu se plătesc nici taxe pentru pensia mamei mele și a părinților sau bunicilor tăi, nu se plătesc nici alocații și tot așa. În plus, parte din acest adaos trebuie alocat dezvoltării. Dacă un produs este bun și are un preț corect atunci el TREBUIE să ajungă la cât mai mulți oameni. Dezvoltarea unei rețele de distribuție, a creșterii capacității de producție, toate costă bani. Crede-mă, multi proprietari de afaceri se mulțumesc și cu 3-5% profit curat dintr-o vânzare de produs. Acest profit ajunge în buzunarul omului care stă câte 16 ore în fabrică. Că e mult, că e puțin, nu știu. Ideea e că ÎL MERITĂ. Este un efort considerabil. Este o responsabilitate enormă care în 90% din cazuri îți dă nopți nedormite, neliniște și stres.

Să nu uităm că banii ce se găsesc în adaosuri sunt necesari și dezvoltării tehnologice – mașini mai bune înseamnă volum mai mare și timp de procesare mai mic. Atâta timp cât NU SE SCHIMBĂ REȚETA acest lucru va duce, pentru un proprietar de afacere normal la cap, la scăderea prețului. Pentru majoritatea patronilor, adaosul, ceea ce se pune peste costul de producție, este un procent și nu o cifră fixă. Dacă costurile de producție scad, atunci omul își permite să facă concomitent două lucruri: să crească salarii (sau să angajeze mai mulți oameni) și să scadă din preț.

Concluzia mică: Comercianții trebuie CONVINȘI să practice politca PREȚULUI CORECT. Nu ai cum să îi obligi.

Cum îi facem însă pe Consumatorii finali să:

  1. Știe să aprecieze când un produs este de calitate și când nu;
  2. Sancționeze Dobitocul care îi vinde rahat;

Din păcate, așa cum am spus-o deja în comentariile de pe Facebook și de la articolul  de ieri, singura soluție este: EDUCAREA CONSUMATORULUI.

Nu există altă soluție! Ca să îl facem pe Consumator să refuze prețul cel mai mic al produsului cel mai prost, trebuie să îi arătăm ce înseamnă calitate. Cine poate să facă această educare?

Companiile?

Întotdeauna o companie nu va avea suficientă credibilitate ca să promoveze CORECT ce înseamnă calitatea unui produs. Inevitabil se vor ivi idioți care să manipuleze mesajele și să comunice doar acele elemente care îi avantajează pe EI. Nu e imposibil, dar e foarte mult de lucrat în primul rând la Credibilitate. Iar asta depinde de un întreg univers intern – conducere, acționari, angajați.

Statul?

Hai să fim serioși. Vorba unei prietene de pe Facebook, cei de la Protecția Consumatorului nu își mișcă fizicul decât atunci când vine presa și și atunci, după 3 zile, aceeași „vinovați” revin în forță, vânzând aceleași gunoaie.

Societatea?

Sincer, nu am știut niciodată cine este Societatea. Eu nu sunt! Tu ești? Se referă la ONG-uri? La Societatea Civilă despre care învățam odată, demult, la Educație Civică? Habar nu am! Pe cuvânt. Nu m-am întâlnit niciodată cu această Doamnă și deci nu pot să spun că o să mă ajute cu ceva în viață.

Atunci cine?

Din păcate totul pică în cârca ta. Consumatorul trebuie să învețe SINGUR, să ia decizii SINGUR și să deslușească aceste mistere SINGUR. Asta implică și din partea noastră, a fiecăruia dintre noi, să ne mișcăm fizicul. Așa cum știm să comentăm la orice țâță care apare pe net, așa trebuie să ne exprimăm responsabil despre produsele de care ne lovim, să căutăm și să învățăm.

Un pic de la Companiile care fac această educare.
Un pic de pe net – forumuri, site-uri din alte țări, bloguri.
Un pic din discuțiile și părerile prietenilor tăi apropiați. Decât 30 de minute de discuții despre nu știu ce caz monden, mai bine întreabă-l pe fiecare ce face în cazul X, Y și Z. De unde îți cumperi Florico pâinea? De unde îți cumperi Zicule haine? Băi, Valentine, de unde să îmi iau o pizza bună?

Nimic nu e sigur. În clasa a 2-a ți-a promis învățătoarea că vei ajunge să fii doctor în Fizică Nucleară numai pentru că ai reușit sa rezolvi o ecuație de gradul 1? Nimeni nu îți promite nimic. Învață, studiază și depune efortul necesar – abia apoi poți să SPUI, TU singur, dacă e cazul sau nu să… fii.

Totul începe de la 1+1, de la A-B-C.

În final, nu uita să te exprimi. După ce înveți ce înseamnă UN PRODUS BUN, UN PREȚ CORECT și DE UNDE, fii aspru. Nu ierta nicio deraiere. Când cumperi un produs, ajungi acasă, îl încerci și vezi că e bun, firma care ți l-a vândut ți-a făcut o promisiune. Ai grijă să o respecte. Dacă schimbă în rău produsul înseamnă că își bate joc de tine. Zi ceva! Să nu taci! Te vei apuca din nou să cauți pe altcineva, dar nu uita să „zbieri” suficient de tare încât să te audă și proprietarul magazinului, și cumpărătorii de-acolo și toți prietenii tăi. Nu fi Don Quijote! Adună-ți argumentele, verifică-le și spune-le. Nu îți pierde vremea cu mai mult. Mergi mai departe, dar totuși punctează momentul.

Fiți… deschiși, în fiecare zi!

 

Foto: http://wilsoninsight.com