Ajută-mă Doamne să înțeleg și să citesc Consumatorul pentru ca toți Clienții mei să fie mulțumiți de rezultatele soluțiilor pe care le voi propune.

Ajută-mă Doamne să întâlnesc Clienți cu sufletul curat care să aibă produse cinstite și care să-și dorească bunăstarea Consumatorului înaintea profitului.

Ajută-mă să-i fac să înțeleagă că menirea de a face bine, de a ajuta și de a bucura oamenii este mai importantă decât bazaconiile și frustrăriile Diavolului.

Te rog dă-mi puterea să fac înțeleasă Lumea mea, să-i fac pe Clienți să înțeleagă cât de simplă și cinstită e viața.

Îți mulțumesc pentru tot ce am învățat în campaniile trecute, pentru tot ce am pătimit cu acei Clienți neștiutori și zgârciți sufletește, pentru toate ocaziile în care am putut să cunosc Puterea Ta de a făuri suflete.

Îți mulțumesc pentru Îndrumarea cu care m-ai călăuzit înspre această meserie, deopotrivă hulită și puternică, întru binefacerea Lumii, pentru simplul motiv că Brandingul este Darul Tău suprem spiritual.

Îți mulțumesc că atunci când ai scris „Și Domnul a creat Omul după chipul și asemănarea Sa” esența a fost faptul că Omul a primit Darul Creației, pentru că și Omul are puterea de a zămisli, de a concepe și de a făuri lucruri formidabile.

 

Amin!